luni, 27 august 2007

Class 1 Romanian Grand Prix - evenimentul verii 2007 in Romania


Class One Romanian Grand Prix se va desfăşura în perioada 31 august - 2 septembrie 2007, pe lacul Siutghiol din Mamaia, si reprezintă a patra etapa din acest circuit mondial de mare vizibilitate şi prestigiu. Acest lucru a fost posibil datorită schimbărilor pozitive prin care a trecut litoralul românesc în ultimii ani. Saeed Hareb, Preşedintele WPPA, a subliniat că din punct de vedere geografic, nimeni, în nici o ţară, nu poate oferi ceea ce oferă Constanta: două locuri într-o singură locaţie - lacuri şi mare.Prin Class One Grand Prix, Mamaia intră în acest circuit fabulos alături de oraşe precum Atena (Grecia), Arendal şi Oslo (Norvegia), El Alamein (Egipt), Doha (Qatar) sau Dubai (Emiratele Arabe Unite). Se estimează că numărul turiştilor şi spectatorilor interesaţi de Class One Romanian Grand Prix va fi de peste 100.000 de persoane şi că se vor consuma cel puţin 1.000 de locuri de cazare.”Class One este cel mai important eveniment nautic din lume, iar venirea sa în Constanţa va avea un impact extraordinar asupra numelui oraşului şi al staţiunii Mamaia. Organizarea acestui concurs reprezintă un moment mare pentru Constanţa şi va fi punctul culminant al sezonului estival. Remarcabil este faptul că Municipiul Constanţa a câştigat organizarea etapei a patra din circuitul Class-1 în dauna altor oraşe din Turcia şi Bulgaria, cu care a concurat pentru organizarea acestui eveniment.

Mi se pare de-a dreptul senzational faptul ca un eveniment de
o asa mare amploare se va desfasura in Romania, se pare ca autoritatile
locale din Constanta merita toate laudele pentru reusita aceasta, este remarcabil, un lucru benefic pentru imaginea litoralului romanesc in lume .

duminică, 26 august 2007

Rezultate LIVE extragere LOTO 6/49 din 26-08-2007

EXTRAGEREA LOTO DIN 26-08-2007
NUMERE CASTIGATOARE:
46 - 35 - 42 - 1 - 2 - 34

NOROC: 6768646

Omologare castiguri:

  • Categoria I -- 1 castigator -- 34.227.769.05 lei
  • Categoria II -- 60 castigatori -- 42.041.50 lei
  • Categoria III -- 3.316 castigatori -- 1141.05 lei

Premiul cel mare a ajuns in Calarasi!!

Numai la ROMANIA IN DIRECT rezultatele LIVE ale extragerii LOTO pentru suma de 10 milioane de euro . Good luck!

vineri, 24 august 2007

CAZARE IEFTINA PE LITORAL


Ieftin, adica intre 109 - 199 RON pe sejur (7 zile-6 nopti), asta in functie de categoria hotelului si statiune, mai pe romaneste 109 RON la 1,2 stele si 199 RON la 3 stele, ca de la 4 stele in sus e rezervat pentru vip-uri.. Ati ghicit, este vorba tot despre Programul "Litoral pentru toti" initiat de data asta de Asociatia pentru Promovarea si Dezvoltarea Turismului, si care va debuta incepand cu data de 3 septembrie si va avea 4 serii a cate 7 zile. Acum eu nu stiu cat vor castiga hotelierii din afacerea asta, avand in vedere ca anul acesta, se pare ca sezonul va tine pana la sfarsitul lui septembrie, datorita vremii deosebit de calduroase, iat turistii, vrand-nevrand ar fi trebuit sa plateasca preturile, uneori astronomice, cerute de mai marii hotelurilor, dar uite ca i-a luat gura pe dinainte si au fost inscrisi in programul acesta pe care trebuie sa-l respecte, si uite asa cum vor fi obligati sa inchirieze camerele cu numai 18 lei pe zi (sau noapte). Am uitat sa va spun ca numai 16 hoteluri s-au inscris in program, restul patronilor fiind mai destepti, si vor astepta sa isi umple buzunarele aplicand tarife de 6-7 ori mai mari. Sfatul meu: decat sa veniti pe litoralul romanesc, sa stati in niste camere mizere si sa va bronzati in mirosul imbatator al algelor stricate, mai bine dati 200 euro si vizitati Grecia sau Turcia. Chiar merita!
Apropo, poza pe care o vedeti nu e de pe litoralul romanesc, nu, e de pe o plaja din Grecia.

ELENA UDREA ÎŞI FACE BLOG


Iata ca in blogosfera romaneasca isi va face loc si blonda de la drept, ca de.., alegerile vin cu pasi repezi, si se pare ca internetul va fi locul adevaratelor batalii electorale, asa ca cine nu e prezent aici va pierde din start o gramada de viitori alegatori.

Secretarul executiv al PD, Elena Udrea, îşi va face blog. Udrea a anunţat că lucrează la un site care va conţine şi un blog şi a decis să le realizeze pentru a putea să reacţioneze la lucrurile care se spun în fiecare zi despre ea, anunţă Gândul. Udrea a mai declarat că site-ul şi blog-ul vor fi active până la mijlocul lui septembrie.

joi, 23 august 2007

The Black Eyed Peas vin in Romania


Scoala incepe cu un concert The Black Eyed Peas in Romania
Pepsi si The Black Eyed Peas au anuntat un turneu mondial care va trece prin 13 tari printre care si Romania. Fanii formatiei The Black Eyed Peas ii vor putea asculta pe 15 septembrie in Bucuresti.The BEP au populat topurile odata cu lansarea celui de-al treilea album Elephunk in iunie 2003, piesele "Where is the Love" si "Let's get started" ocupand pentru multe saptamani primul loc al clasamentelor muzicale internationale.. Iata ca dupa ce George Michel,The Rolling Stones si Julio Iglesias au concertat anul acesta in Romania, o alta formatie de top este asteptata sa cante si sa ne incante. Oare, totusi, cati isi vor permite sa cumpere bilete si sa ii vada live la concert?

miercuri, 22 august 2007

DANONE Delicios , romanii si dioxina


IAURTURI RETRASE DE PE PIAŢĂ DIN CAUZA UNEI SUBSTANŢE TOXICE
Autorităţile sanitar - veterinare din Capitală au decis să retragă din magazine două tipuri de iaurturi produse de compania Danone. Este vorba despre produsele din două loturi de iaurt cu fructe, cele care au ca date de expirare 11 şi, respectiv, 20 septembrie. Acestea ar conţine o cantitate neprecizată de DIOXINA. Directorul Institutului de Cercetare Alimentară, Gheorghe Mencinicopschi spune că această substanţă toxică este una dintre cele mai periculoase. Specialiştii susţin că cel mai probabil substanţa a ajuns în produsele lactate prin intermediul unui aditiv, E 412, provenit din India. Acest aditiv alimentar poate produce afecţiuni neuro-toxice, poate ataca ficatul, rinichii, iar pielea poate căpăta un aspect bolnav. Iaurturile au fost deja retrase din marile magazine din Bucureşti.
sursa Antena 3

Iaurturile cu pricina sunt: Danone DELICIOS cu fructe de padure si Danone DELICIOS cu visine !!! Se pare ca si DANONE vine sa se alature marilor producatori de produse alimentare care folosesc o serie de aditivi alimentari care sunt improprii consumului uman si care sunt interzisi oriunde in lumea asta, numai in Romania nu. Se pare ca nu exista nici un fel de preocupare pentru sanatate a magnatilor industriei alimentare si, in cazul Romaniei, primeaza numai obtinerea unui profit cat mai mare si cat mai rapid. Se pare ca noi inghitim orice, si am devenit lada de gunoi a intregii Europe ! Danone nu este la prima abatere de acest gen privind calitatea produselor sale, in anii 1993-1995 fiind implicata in scanadalul iaurturilor cu oxizi de plumb. Aici este posibil orice, ma intreb de ce nu incearca direct cu cianura, ca sa stim o treaba...
Iata mai jos si raspunsul prompt al celor de la Danone, care nu face altceva decat sa ne arate ca au profesionisti bine pregatiti si care cunosc foarte bine tehnicile de PR in situatii de crize de genul acesta, si cand spun bine pregatiti ma gandesc la faptul ca s-au pregatit dinainte deoarece stiau ca pana la urma o sa rasufle ceva si lumea va afla ce mananca...:
Produsele Danone de pe piaţă sînt sigure şi conforme
In prezent, în Europa, instituţiile însărcinate cu siguranţa alimentului efectuează
investigaţii în legătură cu alerta europeană privind prezenţa unei contaminări cu dioxină
în gumă guar* provenind din India.
După primele două valuri de investigaţii, efectuate în Elveţia (firma distribuitoare de
guar) şi Cehia (unde se produc unele preparate din fructe ce conţin gumă guar), al
treilea val a cuproins numeroase ţări europene, între care şi România.
Danone nu utilizează în mod direct gumă de guar; aceasta este ingredient al unor
preparate de fructe fabricate în Cehia şi utilizate în unele iaurturi cu fructe. In iaurt,
guarul se regăseşte în cantităţi foarte mici (0,02 g într-un pahar de 125 g).
In acord cu recomandările Comisiei Europene, imediat ce alerta europeană a fost
lansată, Danone a luat măsuri pentru oprirea utilizării preparatelor de fructe conţinînd
guar suspect şi pentru analiza în laborator european acreditat a mai multor loturi de
produs fabricat. Toate rezultatele analizelor sînt bune, conforme cu prevederile
Regulamentului CE 1881/2006 privind limitele reziduale maxime admise.
Pe 17.08.2007, împreună cu Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru
Siguranţa Alimentului (ANSVSA) din România, s-a efectuat identificarea cantităţilor de
produs care au avut legătură cu alerta europeană. Intreaga cantitate de produse se află
acum blocată, sub controlul ANSVSA, în depozitul Danone şi în mai multe puncte din
reţeaua de distribuţie.
S-a efectuat o prelevare oficială de probe din lotul cu data expirării 11.09.2007, iar
probele au fost trimise la un laborator european de referinţă. Rezultatele vor fi
disponibile săptămîna viitoare. Lotul cu data expirării 20.09.2007, citat în articol, a fost
fabricat recent şi nu are nici o legătură cu alerta europeană.
Firma Danone vă asigură că a luat şi continuă să aplice toate măsurile necesare pentru a
garanta siguranţa şi calitatea produselor sale, şi că toate produsele de pe piaţă sînt
conforme cu legislaţia şi nu prezintă nici un risc pentru consumatori.
* guma guar este un aditiv aprobat în Uniune Europeană şi România, folosit ca agent de
îngroşare în numeroase produse alimentare; se obţine prin măcinarea boabelor care
cresc într-un pom.


TRAIM IN ROMANIA SI ASTA AR TREBUI SA NE DEA DE GANDIT!

luni, 20 august 2007

BEEEEEE(cali) vs HAGI



Sau spiritul de turma...
Crede ca poate sa behaie si toata lumea il asculta!!! Iata ca nu e deloc asa... Adevaratele caractere ma inteleg. Si inca foarte bine.
Meritul sau este acela de a fi facut niste afaceri dubioase, care i-au adus o gramada de bani. Nu insa si fericirea.
Presedinte nu va fi niciodata. Nici macar parlamentar. Dupa lovitura de imagine pe care a dat-lo, aducandu-l pe Hagi, si-a revenit fulgerator in sondaje. "Hagi presedinte!" nu este o vorba aruncata in vant sau uitata. Da, Hagi este presedintele sportului, a fair-playului, a valorii umane. Fapt recunoscut de toata lumea. Asta nu intelege Beeeeee(cali)!!! Ca a intra in conflict cu simbolul romanilor de ieri si de azi echivaleaza cu a-si taia singur craca de sub picioare. Daca mai are vreun neuron ratacit poate isi da seama de acest lucru si isi repara greseala. Sincer, ma indoiesc...
Gigi, toate se leaga....Beeeeee! Da-l afara pe Hagi si Steaua se duce de rapa. Ce antrenor in adevaratul sens al cuvantului credeti ca ar mai veni la o echipa sa fie condus de un oier... Iar el sa fie adus la rangul de oier secund. Il vedeti pe Dan Petrescu sau pe Urin acceptand asa ceva?!
Da-l afara pe Hagi si toata lumea va intelege ca asta este ceea ce-ti doresti: starpirea simbolurilor si ridicarea propriei statui. O statuie care nu se va bucura de voturile alegatorilor, ci de excrementele ciorilor!
Orice lucru construit artificial are viata scurta. Asa ca ma astept ca in maxim 2-3 ani Becali sa iasa de pe arena din Ghencea, din viata politica, din...casele noastre. Cel mai bine pentru noi, oamenii cinstiti, cred ca ii sta la mititica. Unde fara indoiala ca va fi bine primit. Societatea a evoluat, iar democratia nu se compara cu falansterul pe care si-l doreste el. Decat poate in inchisoare!

AGASSI

Merge SKYPE-ul!


Compania a anuntat ca serviciul sau gratuit de telefonie prin internet este din nou complet functional pentru toti utilizatorii inregistrati, informeaza Yahoo. Cei 220 de milioane de utilizatori, oameni normali dar si mici companii, au fost afectati in prima faza iar unii dintre acestia nu au putut folosi programul timp de cateva zile.

In data de 16 august, mai multi utilizatori din toata lumea au instiintat compania ca nu se pot inregistra in program. Skype a anuntat ca problema este una de software si ca fi rezolvata in 24 de ore, a doua zi revenind si anuntand ca va dura putin mai mult.

Utilizatorii SKYPE au putut rasufla usurati, pot comunica din nou moka...

Sursa: Yahoo News

duminică, 19 august 2007

Rezultate extragere LOTO 6/49 19-08-2007

Si iata care au fost cele 6 numere castigatoare: 46 34 45 3 19 30. Eu, din pacate nu am castigat. Sper ca vreo unul dintre voi sa fi avut mai mult noroc. Dar vorba aceia : Cine nu joaca nu castiga! Poate data viitoare....

Ati jucat la LOTO?




Daca nu, fugiti sa o faceti, ca merita. Peste 8.000.000 Euro este premiul cel mare la tragerea de duminica asta. Am vazut pe stiri ca multi straini au trecut granita ca sa joace la noi la loterie. E ceva! Se pare ca acesta este cel mai mare premiu din istoria Loteriei Romane. Adevarul e ca cine nu ar vrea sa se imbogateasca peste noapte, dar nu va ganditi ca or sa va ramana toti cei 8 milioane euroi. Nu. Statul va lua din start 25% din ei sub forma de impozit, adica fix vreo 2 milioane, ca de, si ei trebuie sa manance.. Asa ca va mai raman doar 6. Buni si aia, dar cam greu de nimerit alea 6 norocoase, probabilitatea e cam 1 la 14.000.000, cam greu, dar nu se stie niciodata prin ce ati calcat inainte sa completati biletul. Oricum, eu va urez mult noroc, si sa vedem inca un milionar in euro printre noi....

sâmbătă, 18 august 2007

Romanii si calculatorul


Am stat si am urmarit vreme de cateva saptamani reality-show- urile de la Prima TV, gen Super Nanny, O vreau pe mama inapoi, Curat murdar etc, e distractiv sa te uiti la ce nu fac unii dintre conationalii nostri pentru a-si vedea moaca si odraslele la TV. Apropo, oare ii plateste cineva ca sa se faca de ras in halul acela in fata unei intragi tari? S-au poate ca ei considera ca celebritatea dobandita in urma aparitiei TV este mai importanta decat injosirea publica. Dar sa lasam asta, fiecare are dreptul sa faca ce vrea... In fine, sa revin la titlul acestui post. In toate emisiunile pe care le-am vazut am observat un element comun, si anume: fie ca stai intr-o casa de chirpici si ca ai noroi in curte, iar apa o iei de la 15 km departare, fie ca stai la bloc, ingramadit cu cei 6 copii ai tai in 2 camere si nu ai de nici unele, nici unei familii din cate am vazut, si am vazut multe emisiuni, nu ii lipseste, o da....!!, COMPUTERUL PERSONAL, si....conectarea la INTERNET! Adica, ori cat de sarac ai fii si oricat de obidit, daca si calculatorul si internetul iti lipsesc, pai atunci nu ai de nici unele! nu esti in randul lumii! Acum, eu nu vreau sa contest dorinta oamenilor de a le oferi copiilor tot ce e mai bun si, cred ei, util pentru odrasle ( poate ca ei considera ca daca copilul are calculator si internet e realizat pe viata, iese un mic savant din el), dar as vrea sa evidentiez faptul ca in afara de Messanger, Fifa, Counter Strike, ascultat manele si vazut filme cu Jackie Chan, si, poate, de descarcat un referat, asta, in cele mai fericite cazuri, calculatorul nu cred ca reprezinta pentru ei si altceva. Am vazut cateva statistici, si se pare ca Romania este pe un loc destul de fruntas in lume la detinerea de calculatoare si conexiuni la internet. Dar oare, ce procent din acesti "internauti ai patriei" stiu sa caute o informatie pe internet, sa zicem despre incalzirea globala sau despre scrierile lui Eliade..

Traim in Romania, si asta ar trebui sa ne dea de gandit

NASA modifică date despre încălzirea globală la sesizarea unui blogger


Agenţia Spaţială americană (NASA) a fost nevoită să recunoască, la sesizarea unui deţinător de blog, că în ultimii şapte ani au fost utilizate date greşite pentru evaluarea tendinţelor încălzirii globale, relatează cotidianul Times în ediţia electronică.
Greşelile au fost semnalate de un deţinător de blog, iar NASA a recunoscut că anul 2006 a fost al patrulea din istorie din punctul de vedere al temperaturilor, deşi iniţial se clasa pe locul trei.


Asta ca sa nu mai spunem ca bloggerii nu sunt si ei buni de ceva...

Blogosfera autohtona si-a tras agentie

S-a lansat prima agentie autohtona specializata de bloguri, Blog Agency. Agentia de blog, lansata joi, 16 august, se vrea o platforma de marketing si comunicare online, specializata pe blogvertising si pe crearea de bloguri profesioniste pentru persoane publice, companii sau evenimente.


E bine ca cineva s-a gandit sa ofere servicii profesionale si in acest domeniu...asta inseamna ca blogurile chiar au trecere pe netul romanesc.

vineri, 17 august 2007

S-a scumpit serul fiziologic de la SICOMED (Zentiva) cu 500%!!!


Mai ieri seara m-am dus pana la farmacia de langa mine sa cumpar niste ser fiziologic ( pentru cine nu stie ce este, "acesta este un solvent pentru dizolvarea antibioticelor injectabile, precum penicilina, moldaminul sau oxacinila", adica mai pe romaneste apa cu sare ).Pana aici totul este OK. Dau comanda farmacistei: o cutie de ser, si intind mana tinand o hartie de 10 RON, crezand ca este suficient, basca ar fi trebuit sa primesc si restul (o cutie de 5 fiole de ser costa pana mai ieri in jur de 5 RON). Pai bine domne` doar atat? zice farmacista pe un ton aspru spre rastit. Pai o cutie face 250 mii lei. CE !?!?!? dau sa ma retrag eu speriat, pai saptamana trecuta era 50.000!! S-a scumpit?? Da domne`, s-a scumpit...daca vrei iei daca nu, nu. ca mai e si alti oameni la coada! Pai cum doamna, mai fac eu o ultima incercare pentru a ma lamuri, s-a scumpit cu 500% intr-o saptamana? Farmacista se face ca nu mai aude si continua sa serveasca pe urmatorul client. Mai fac o incercare la inca 2-3 farmacii, acelasi rezultat: SERUL FIZIOLOGIC S-A SCUMPIT DE 5 ORI!!! Cum? si De ce? Incerc repede sa caut informatii ca sa inteleg si eu de ce trebuie sa platesc cu 500% mai mult pentru acelasi produs pe care acum o saptamana il cumparam de 5 ori mai ieftin, cu atat mai mult cu cat aflasem din presa ca Prea Luminatul ministru al Sanatatii, Nicolaescu, ne promisese o ieftinire cu 15% a medicamentelor din noiembrie. Si iata ce am aflat: Serul fiziologic este produs de firma ZENTIVA, companie farmaceutica internationala care a cumparat fostul SICOMED SA in 2005 pentru 102 milioane$ (in cash). Se pare ca este singurul producator din Romania al acestui produs, iar de importat nu se importa (din cauza taxelor mari impuse de prea iubitii nostrii guvernanti). Ce am mai aflat? Ca vanzarile Zentiva au urcat la 47 milioane euro in primele 6 luni ale lui 2007, si ca...da....SERUL FIZIOLOGIC este printre cele mai bine vandute produse ale sale! Ziarul Financiar, Curierul National ... Cu alte cuvinte, noul patron strain al fabricii, fiind singurul producator de pe piata, dicteaza pretul dupa cum vrea... Nu pot sa zic decat atat:

Traiam in Romania, si asta trebuie sa ne dea de gandit!

De inceput...


Hop si eu in randul bloggerilor... Am vazut aseara un reportaj la PRO TV cum ca un pusti de vreo 20 de ani are blog, face bani din asta (se duce de vreo cateva ori pe luna sa isi ridice cec-ul de la banca), e formator de opinie in randul internautilor(?), face review-uri si pentru altii, are vreo 700 de vizitatori unici zilnic (e ceva!), ca in Romania sunt vreo 10.000 de bloguri, si ca e esti in trend daca ai blog (nu conteaza ce zici, numai sa zici ceva), si iata ca si eu mi-am facut blog. Asa ca daca vreti sa vedeti comentarii acide despre ce se intampla in tarisoara noastra draga, si nu numai, intrati zilnic pe acest blog, si eu va voi oferi o sursa incomensurabila de satisfactii in ale comentatului pe web.